Category Archives: Stiri

Dotări moderne cu aparatură medicală pentru Spitalul Fălticeni

aparatura-medicala-noua-spital-falticeni-3

Continuă planul de achiziții moderne pentru Spitalul Municipal Fălticeni. La sfârșitul lunii decembrie, unitatea medicală și-a completat dotările existente cu o serie de echipamente complet noi. Tehnologia este fabricată de cunoscuții producători Siemens (Germania) și General Electric (SUA).

Au fost achiziționate cu bani de la Ministerul Sănătății și Primăria Fălticeni echipamente pentru intervenții chirurgicale, monitorizare și diagnosticare.

Aparatura medicală de ultimă generație intrată în dotarea spitalului sunt un ecograf 3D/4D destinat Maternității Fălticeni.

Printre dotările recent nou sosite se numără un sistem pentru radioscopie intraoperatorie, un videolaringoscop și două frigidere pentru morgă. De asemenea, s-a achiziționat un ecograf pentru vase și nervi, două încălzitoare de sânge și o linie completă pentru artroscopie.

Pentru noua aparatură s-au plătit 2 milioane de lei.

Managerul Vlad Morariu afirmă că noile achiziții vor ajuta cadrele sanitare să aducă plus valoare în calitatea actului medical, să ofere mai rapid un diagnostic și să optimizeze durata intervențiilor operatorii.

Aparatura va permite efectuarea de operații într-un timp mai scurt și pierderi mai mici de sânge.

Lucrările la noul spital sunt finalizate în proporție de 90%

spital_municipal_falticeni

Lucrările la viitoarea unitate medicală din Fălticeni sunt în plină desfășurare. Clădirea, structurată pe șapte corpuri de clădire, este aproape de finalizare. Potrivit informațiilor furnizate de managerul Vlad Morariu, noul spital este realizat în proporție de 90% din actualul proiect.

Lucrările la exterior se apropie de finalizare, iar în prezent se lucrează la circuitele interne și la finisaje. Anul acesta s-au alocat 10 milioane de lei pentru noul spital din Fălticeni.

Față de proiectul inițial au apărut o serie de modificări, impuse de legislația în domeniul medical. Obiectivul a fost adaptat continuu la noile cerințe din în domeniul sanitar și situațiilor de urgență.

Lucrările la noul spital s-au desfășurat într-un ritm susținut după intervențiile administrației locale pe lângă Guvernul României pentru finanțarea obiectivului, în perioada 2012 – 2015, perioadă în care s-au acordat fonduri în valoare de 38 de milioane de lei.

Noul spital va avea 250 de paturi, săli moderne de operație, camere cu sistem de ventilație și grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale și aparatură de ultimă generație.

Vlad Morariu susține că cel mai probabil noul spital va fi dat în folosință în 2016, însă totul ține de modul cum se va desfășura licitația pe ultima categorie de lucrări,

Ministrul Sănatății a vizitat șantierul noului spital din Fălticeni

spital_falticeni_ministru_banicioiu

Ministrul Sănătăţii s-a deplasat vineri, 16 mai 2014, la Fălticeni, pentru prima sa vizită de lucru pe şantierul noului Spital Municipal. Nicolae Bănicioiu s-a întâlnit cu managerul unității medicale, doctorul Vlad Morariu, primarul Cătălin Coman și personalul medical angajat. Lucrările, la obiectivul demarat în anul 1991, sunt în momentul de față realizate în proporție de 73%.

Ministrul și-a exprimat dorința de a continua investiția la cel mai important obiectiv dezvoltat în municipiul Fălticeni.

„La un stadiu de 73% trebuie să continuăm, nu avem cum să oprim lucrările. Este o lucrare demarată în 1991, iar bani pentru această unitate sanitară s-au dat abia din 2012. Vom continua investiţia. Nu promit că vom asigura toate cele 12 milioane de lei în acest an, vom face tot posibilul, după aceea ne gospodărim cu echipamentele.”, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu.

Managerul Morariu a amintit schimbările făcute în ultimii doi ani, la nivel de proiectare, pentru a corespunde legislației sanitare în vigoare, dar și detalii privind partea de construcție a spitalului. Totodată el a prezentat stadiul lucrărilor şi priorităţile investiţiei care ar trebui să se finalizeze în toamna anului 2015.

Pentru încheierea construcției noului spital municipal mai sunt necesare circa 12 milioane de lei.

La finalul vizitei, Nicolae Bănicioiu a evidenţiat faptul că finanţarea pentru lucrările de la Fălticeni a fost asigurată din 2012, de Guvernul României, condus de Victor Ponta, se ridică la peste 280 de miliarde de lei vechi.

Lucrări de anvelopare și amenajare încheiate la Secția Pediatrie

Clădirea secției Pediatrie este reabilitată termic în totalitate. La jumătatea lunii mai s-au încheiat lucrările de anvelopare exterioară, după ce anul trecut edificiul s-a înnoit cu tâmplărie PVC și geamuri termopan. Creșterea eficienței energetice va avea ca efect atât scăderea consumului de gaz și a cheltuielilor în sezonul rece cât și sporirea confortului pacienților.

Pe lângă lucrările pentru izolația pereților s-au derulat și o serie de lucrări strict necesare secției Pediatrie.

A fost construită o rampă de acces pentru persoanele cu handicap și un sistem de iluminat de siguranță. Elemente de acces de la subsolul clădirii au fost înlocuite cu unele noi pentru a îndeplini normele impuse de ISU, iar la interiorul clădirii pereții degradați au fost refăcuți.

În viitorul apropiat se intenționează amplasarea unui spațiu de joacă, dar și realizarea unei parcări de patru locuri.

Lucrările de anvelopare și cele de amenajări se ridică la 80.000 de lei. Banii provin din bugetul local al Primăriei Municipiului Fălticeni.

Doctorul Vlad Morariu este noul manager al Spitalului Fălticeni

Spitalul Municipal Fălticeni are un nou manager în persoana doctorului Vlad Morariu. Postul a fost obținut în urma concursului organizat pe data de 29 martie 2014. În urma celor două probe, testul grilă de verificare a cunoștințelor și susținerea proiectului de management, medicul sucevean a obținut nota 9,37 (9,20 la proba scrisă și 9,54 la susținerea lucrării de management)

Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Fălticeni a validat, pe 31 martie 2014, mandatul noului manager.

Vlad Morariu a asigurat și perioada de interimat, între octombrie 2013 și martie 2014. Principala prioritate în primul său mandat este finalizarea noului spital.

Medicul ortoped Morariu va fi la conducerea Spitalului Municipal Fălticeni timp de trei ani.